Academicianul Leonid Culiuc, s-a născut la 11 august 1950 în satul Drăgănești, raionul Sângerei, Republica Moldova. În 1967 a absolvit cu medalie de aur școala Nr.1 din Chișinău, iar în 1972 cu mențiune Universitatea Tehnică din Moldova. În anii 1972-1975 a urmat doctoratul la Universitatea de Stat din Moscova, concomitent fiind angajat prin cumul ca cercetător ștințific inferior în această universitate. În 1976 a susținut teza de doctor în științe fizico-matematice. În cadrul AȘM activează din decembrie 1975, ocupând posturile de cercetător științific inferior, superior, coordonator, principal, șef de laborator, director-adjunct al Centrului Știința Materialelor Semiconductoare al IFA și din 2006 până în 2015 director al IFA. Din 1990 este doctor habilitat în științe fizico-matematice, iar din 1993 - profesor universitar. În anul 2007 a fost ales membru corespondent, iar în 2012 – membru titular al AȘM.
Interesele ştiinţifice ale academicianului Culiuc includ problemele actuale ale fizicii semiconductorilor şi corpului solid, iar în ultimii ani – și a materialelor cu dimensionalitate redusă: procesele optice și optice-neliniare, spectroscopie laser și fotonică. Sub conducerea profesorului Culiuc au fost susţinute 10 teze de doctor la specialitatea fizica şi ingineria semiconductorilor. Fiind profesor universitar ţine cursuri speciale la Universitatea de Stat din Moldova şi la Universitatea AŞM. Rezultatele cercetărilor au fost reflectate în peste 260 publicaţii ştiinţifice, circa o sută fiind articole publicate în reviste cu factor de impact (Solid State Commun., J. Appl. Phys., Appl. Phys. Letters, Surface Science, Semiconductor Science and Technology, J. Optical Society of America, J. Chemical Physics, Phys. Stat. Solidi, Physical Review, etc.). Este inițiatorul (2001) și președintele permanent al Conferinței Internaționale Știința Materialelor și Fizica Materiei Condensate (Materials Science and Condensed Matter Physics – MSCMP), a șaptea ediție a căreia a avut loc în Moldova în toamna anului 2014. Conferința MSCMP este înalt apreciată de comunitatea științifică din domeniu, întrunind de fiecare dată savanți notorii din peste 20 de țări din lume.
Realizările academicianului Leonid Culiuc au fost menţionate cu diplome şi medalii: Medalia ”За трудовую доблесть” (1986), Diploma de Onoare a AȘM (2000), Medalia “Meritul Civic” (2000), Medalia jubiliară “60 ani de la fondarea primelor instituţii academice din Republica Moldova” (2006), Titlul onorific “Om Emerit” și medalia AȘM “Dimitrie Cantemir” (2010). Este laureat al Premiului de Stat al RM (1998), laureat al Premiului Preşedinţilor Academiilor de Ştiinţe a Ucrainei, Bielorusiei şi Moldovei (1996). Datorită rezultatelor recunoscute pe plan internaţional, academicianul Culiuc a beneficiat de multiple invitaţii ca cercetător şi profesor la universităţi şi centre ştiinţifice avansate din Canada, Franţa, Germania, Japonia, Olanda, România. Participă activ la realizarea unui şir de proiecte naționale și internaţionale. Este vicepreședinte al Alianței Franceze din Moldova. În anul 2001 a devenit laureate al Distincţiei Republicii Franceze “Chevalier dans l’Ordre des Palmes Academiques”. Este membru al Consiliului Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică al AȘM. În anii 2001-2005 a fost deputat în Parlamentul Moldovei, membru al Comisiei Parlamentare pentru Cultură, Știință, Învățământ, Tineret și Mijloace de Informare în Masă, unde a contribuit substanțial la susținerea cercetării științifice din țară.
Colegii din Institutul de Fizică Aplicată al AȘM aduc cele mai cordiale felicitări academicianului Leonid Culiuc cu ocazia atingerii frumoasei aniversări de 65 de ani și-i doresc noi realizări în activitatea sa multilaterală.
La mulți ani, domnule Academician!
Colegii din Institutul de Fizică Aplicată.
11 august 2015. |